În 2020, la numărul de urgență 112 au fost înregistrate 29.728 de apeluri care sesizau evenimente cu violență. În aceste cifre se încadrează și victimele violenței domestice. Din ianuarie până în septembrie 2020 au fost emise 6.472 de ordine de protecție provizorii, cu 10% mai mult față de primele nouă luni ale anului 2019. SurseleContinuă lectura „Bătaia e încă ruptă din Rai în România și ordinul de protecție nu schimbă situația”
Arhive autor:Maslina cu pareri
Cinci modalități ușoare de a trăi prietenos cu mediul
Ce n-am învățat din martie și până acum este, în opinia mea, că avem nevoie de un efort mult mai mare de a trăi ecologic. Fără încercări de a suna poetic, omul are nevoie de copaci, aer curat și timp petrecut în natură. Și pentru că otrăvim natura în fiecare minut cu modul nostru actualContinuă lectura „Cinci modalități ușoare de a trăi prietenos cu mediul”
100 de ani de Yul Brynner
Zilele trecute am scris primul meu portret, o specie care mi se pare foarte grea, pentru că e important să surprinzi toate părticelele din viața unui om. Artiștii au două drumuri de arătat, viața lor ca oameni și traseul lor artistic și numai împreună cele două îl pot creiona ca un întreg. Cât de fascinantă,Continuă lectura „100 de ani de Yul Brynner”
Pandemia și alte evenimente cauzatoare de rupturi sociale
Fiecare dintre noi își dorește să aibă dreptate mereu. Pentru că a avea dreptate este egal cu a fi inteligent, ergo deții o anumită putere și aduni admirație. Am dreptate? Cu toții suntem experți în datul cu părerea, fie că părerile noastre sunt auzite de o persoană sau mai multe. Acești „experți” s-au transformat înContinuă lectura „Pandemia și alte evenimente cauzatoare de rupturi sociale”
A trecut pisica neagră
A fost odată o pisică neagră care avea ca hobby să taie calea oamenilor. Cei trei pași înapoi denotă respect. Pisica tăia calea doar străinilor, acasă era un îngeraș! Mai spărgea cîte o cană sau o farfurie, dar oamenii ei nu se supărau, pentru că cioburile aduc noroc. Erau evident din Grecia sau aveauContinuă lectura „A trecut pisica neagră”
Rușinea, o parte dureroasă a reprezentantelor „sexului slab”
Elena are 29 de ani. Este o femeie educată, frumoasă, cu o carieră bine construită. Nu ai spune că e aceeași acum, când tocmai a ieșit din tribunal, tremurând, cu un zâmbet amar, „bucuroasă” că a obținut o nouă prelungire a ordinului de restricție care o apără de fostul ei iubit. Trăiește de mai bineContinuă lectura „Rușinea, o parte dureroasă a reprezentantelor „sexului slab””
Sportul și alte dependențe sociale
Probabil după principiul „cei care fac sport nu mai au timp sa scrie despre el” m-am ghidat o bună perioadă. Îmi place orice activitate fizică. Încă de când eram mică și alergam după frații mei mai mari care știau cum funcționează jucăria aceea rotundă care sare și se învârte când o atingi cu piciorul. MăContinuă lectura „Sportul și alte dependențe sociale”
24 Ianuarie
Zilele trecute am prins o dezbatere între studenți despre arhicunoscuta problemă a persoanelor în etate care ocupă mijloacele de transport în comun în primele ore ale dimineții. Dacă toți se întreabă unde merg și ce treburi au la șapte dimineata, cel puțin azi le pot răspunde că au fost în Piața Unirii, să celebreze MicaContinuă lectura „24 Ianuarie”
Despre scrisul la indigo și alte metehne cotidiene
Ctrl C, urmat de Ctrl V sînt două acțiuni consecutive firești pentru 2020. E ca respiratul- toată lumea o face fără să mai conștientizeze! Uitatul în curtea vecină este o practică străveche, învățată încă din primii ani de viață. Aș putea să merg atît de departe și să afirm că este în natura noastră,Continuă lectura „Despre scrisul la indigo și alte metehne cotidiene”