Zilele trecute am prins o dezbatere între studenți despre arhicunoscuta problemă a persoanelor în etate care ocupă mijloacele de transport în comun în primele ore ale dimineții. Dacă toți se întreabă unde merg și ce treburi au la șapte dimineata, cel puțin azi le pot răspunde că au fost în Piața Unirii, să celebreze Mica Unire.
S-au îmbrăcat bine, cu haine groase negre sau gri, purtîndu-și căciula de oaie sau de blană cu demnitate și s-au prins hotărîți de gardul metalic al poliției care asigură blocarea traficului rutier, dar și protecția politicienilor prezenți.
Este ora 10:30, iar acustica din Piața Unirii pune în valoare armonia unei melodii populare. În toate direcțiile se observă chipuri senine ale domnilor și doamnelor de vîrsta a treia. Sunt foarte puțini tineri, probabil ai putea să-i numeri pe degete, dacă ți-ai face curaj să le folosești pe cele – 7 grade de afară.
E frig și ninge. Mulțimea este răsfirată, sfindînd obiceiul oamenilor de a se strînge la un loc atunci cînd sunt temperaturi scăzute. Microfonul a tăcut, iar oamenii l-au urmat, așteptînd liniștiți să înceapă adevărata festivitate. Se anuntă intonarea Imnului României, dar grupulețele de doi sau patru oameni își continuă discuțiile nestingheriți, doar ici colo cîte un bătrîn își pleacă ochii obosiți în pămînt, amintindu-și neajunsurile vieții de român.
Dinspre Ștefan cel Mare vine agale un preot cu un micuț tricolor într-o mînă și cu o umbrelă roșie- cu sigla unui magazin de lenjerie intimă feminină- în cealaltă. Trece pe lîngă porumbeii înfrigurați strînși la intrarea în pasajul subteran- care par că așteaptă și ei plăcintele calde promise de primărie- și se alătură mulțimii. Pe scena din fața hotelului Traian își fac loc usor și în liniște invitații „de seama” ai sărbătorii.
Deodată, de pe scenă, vocea generalului armatei sparge amorțirea tuturor, lansînd comenzi scurte soldaților pregătiți de paradă. Mulțimea execută și ea unele comenzi, odată cu bărbații în uniformele apretate, dîndu-și coate pentru a vedea cît mai bine execuția unui „drepți!” și „la stînga!”. Tînăra prezentatoare îl invită în fată imediat pe Înaltpreasfințitul Teofan, care începe procesiunea.
„- Of, ce-s cu atația preoți azi aici?! Parca ce treaba au ei….nu e ca și cum a făcut ceva Biserica vreodată pentru Unire!” spune nemulțumită o tînără înfrigurată. Ea ar fi dorit să fie Hora Unirii mai repede, nu slujbe lungi și vorbă multă.
Oamenii agită fără entuziasm stegulețe in aer, iar unul dintre puținii tineri prezenți s-a urcat pe un gard si ține sus o pancartă prin care spune că „Vrem Unirea”. De la frig parcă si emoția a înghețat!
Piața devine din ce în ce mai aglomerată. O doamnă cu două sacoșe uriașe caută ceai cald. Părinți cărîndu-și pe umeri copilașii înfofoliți. Din ce în ce mai multe stegulețe pe sus sau în mîini înghețate. Tineri tot foarte puțini.
Printre discursurile edililor, oamenii scot sunete dezaprobatoare și condamnă conducerea țării pentru traiul greu. „Pentru toate greșelile voastre cine plătește? Numai noi plătim! ” își varsă furia ca pentru sine un bunic.
Vine momentul Horei Unirii, așa că, timid, cu stîngăcie, cu nasul curgând și cu un zambet pe jumătate de gură, oamenii își întind mîna. Cînd Hora începe să se urnească și zâmbetele devin mai naturale și mai pline. Tot muzica și dansul îl scot din tristețe și amorțire sufletească pe român! Ș- apoi, înveselirea adevărată apare odată cu vinul și placintele… c-așa-i la noi și atît au putut ei. Să vedem ce-om putea noi!
Măslina cu pareri 